De ce acest blog?

Daca ai ajuns la aceasta pagina, inseamna ca banuiesti sau stii deja ca ai cancer....

Permite-mi sa ma prezint: ma numesc Ana, am 32 de ani, nefumatoare, nu consum alcool...si totusi, la 31 de ani si 3 luni am primit veste ca am cancer tiroidian... desi simt ca a trecut o viata de atunci, iata-ma acum, la 7 luni de la operatia de scoatere totala a tiroidei recuperata, vindecata (sper ca definitiv) si cu dorinta de a ajuta alti oameni care intampina o asemenea situatie...

Inainte sa incep cu sfaturi clasice gen NU te panica (desi asta chiar e un sfat util), o sa-ti spun experienta mea (ca sa vezi ca nu esti singur/singura si se poate sa iasa foarte bine - ca in cazul meu), dar mai important in acest blog vei gasi detalii despre care sunt etapele practice de urmat in cazul unui astfel de diagnostic (de exemplu, biopsia/punctia, ce trebuie sa stii cand decizi sa te operezi, cum a decurs toata procedura, ce urmeaza dupa, cum ti se schimba viata etc.), nume de doctori care au facut procesul un succes si care isi fac treaba asa cum ar trebui sa si-o faca toti medicii, la ce spitale am fost si cam ce costuri a implicat toata treaba in cazul meu (si cum se poate face sa minimizezi cheltuielile)... ideea acestui blog mi-a venit din propriile probleme pe care le aveam in faza de inceput, cand simteam ca vad negru in fata ochilor si nu stiam ce si cum trebuie procedat... am gasit franturi de informatii pe ici, pe colo, dar la un moment dat am renuntat pentru ca, cu cat citeam mai mult, cu atat informatiile deveneau contradictorii sau fataliste...asa ca aici am centralizat cat am putut de bine informatiile, cu realism, abordare pe care te sfatuiesc sa o ai si tu (usor de zis, greu de facut, dar trebuie - fie tu, fie cineva pe care te poti baza - prieten, ruda etc. sa fiti rationali si sa o luati din aproape in aproape si sa rezolvati problema, nu sa va domine ea pe voi)...

De mentionat ca, in cazul meu, a fost vorba de un cancer tiroidian... si astea sunt de mai multe feluri, deci daca esti in aceeasi situatie, iti spun ca a fost carcinom papilar sclerozant difuz... suna groaznic, dar in contextul bolii, carcinomul papilar este chiar de dorit... radeam la un moment dat cu o cunostinta care a trecut cam in aceeasi perioada cu mine prin aceeasi experienta (tot cancer tiroidian) ca am ajuns sa ne rugam sa fie un anumit tip de cancer, mai simpatic, cum ii zic eu (daca nu stii detalii despre cancerul de tiroida, ideea e ca cel papilar e cel mai prietenos, adica mai putin agresiv in general si cu sanse mai mici de recidiva). 

E amuzant, nu? Cum te schimba viata?! Cancer.. de cate ori auzeam cuvantul, parea asa..un subiect de film, o chestie monstruoasa care nu ti se poate intampla..nu  tie..nu cand ai 31 de ani, nu ai fumat in viata ta (poate prin adolescenta cand te ai prostit cu cate un fum pentru ca, in final, sa ti dai seama ca fumatul nu e de tine), nu consumi alcool, nu pierzi nopti (da, sunt in categoria aia de persoane care poate fi numita plictisitoare)... in sfarsit, intelegi ideea... n-ai cum sa ai tocmai tu, cancer...

Ei bine, viata iti ofera surprize, asa cum spuneam.. si de la visul urat care parea acest canceru, am ajuns sa traisesc o realitate in care cancerul ma insotea peste tot.. atat diagnosticul efectiv (eram bolnava, chiar daca nu stiam- tu poate ai ceva simptome, dar eu nu am avut), cat si in ganduri...daca citesti asta, stii despre ce vorbesc...afara e soare, metrourile merg, masinile claxoneaza, oamenii trec in forfota obisnuita incolo si incoace, dar tu te gandesti numai la el, la Cancer.. cum tu, din toti oamenii sa ai cancer?? mie una, mi se parea un banc prost...evident, asta dupa ce am ajuns sa accept diagniosticul, pentru ca initial am refuzat sa cred: am crezut ca au incurcat tesutul care a fost supus biopsiei, sau mi-au incurcat numele, sau pur si simplu anatomopatologii sunt incompetenti si nu au stiut sa "citeasca" corect celulele alea... daca si tu ai ganduri de astea, e normal...e normal sa refuzi sa accepti, dar e important sa accepti intr-un final, de preferat cat mai repede, ca sa lupti contra acestei boli..nu numai sa lupti dar si sa invingi!  

Acestea fiind spuse, poate esti din categoria celor care a vazut ceva filme (in general americane) despre cancer, ai citit sloganurile gen "impreuna invingem cancerul etc"... sa-ti spun ceva: cu privire la filme, si eu m-am uitat la Ruj rosu pentru zile negre (Why I wore lipstick at my mastectomy), de curand am vazut si 50/50, in care se vorbea despre povesti de succes reale impotriva cancerului la san, respectiv la coloana vertebrala...desi trebuie retinut din aceste filme, cu optimism, ca, intr-adevar, cancerul poate (si trebuie) invins - deci sloganurile sunt adevarate - ele sunt evident, periate si se actiunea are loc in SUA, nu pe meleagurile noastre autohtone... asa ca in acest blog, o sa-ti spun si la ce sa te astepti in realitate cand stai pe la usa doctorilor si astepti..astepti sa te bage cineva in seama, sa-ti spuna ceva...

In continuare, blogul e structurat astfel incat sa citesti la momentul potrivit ce te intereseaza (prea multa informatie deodata te poate debusola), respectiv etapele in cazul meu:

-cum am aflat ca am cancer/ biopsia si rezultatul ei

- a doua opinie medicala

- operatia de tiroidectomie totala si recuperarea

- rezultatul final anatomopatologic

-dieta fara iod premergatoare tratamentului de iod radioactiv

- doza de iod radioactiv

- viata cu eutirox

- despre viata, nu despre boala

Am facut si o pagina dedicata informatiilor referitoare la pasii de urmat in cazul tumorilor pe creier (intrucat mama a trecut printr-o astfel de experienta chiar recent - tot in anul 2019). Aici detaliez pasii de urmat de la RMN pentru diagnosticare la operatie si recuperare + tratament cu radiatii in cazul tumorilor care nu pot fi extirpate in totalitate pe cale chirurgicala (in cazul mamei, a fost vorba de protonterapie, diagnosticul fiind meningiom de sinus cavernos)

Dupa cum vezi, am parcurs tot ce se putea (rezultatul final chiar a confirmat ca e cancer si inca unul sclerozant difuz- care traditional e mai sperietoare decat carcinomul papilar clasic) si ca urmare a trebuit sa fac si terapie cu iod radioactiv..dar, dupa toate aceste experiente (pe alocuri, ingrozitoare), iata-ma acum, la 7 luni de la operatie si 5 luni de la iodul radioactiv, bine sanatoasa, declarata vindecata (Slava lui Dumnezeu) cu planuri de viitor la fel de increzatoare ca in perioada anterioara acestui cancer...deci, se poate, oameni buni!
Capul sus, incredere si rabdare sa citesti aceste randuri si mult succes in propria lupta!

Sper ca paginile acestui bloga sa te ajute! Pentru orice intrebari, scrie-mi in sectiunea de comentarii si revin cat pot de repede cu raspunsul!